European Observatory for Nanomaterials

Ce sunt nanomaterialele? Sunt particule atât de mici, încât le putem vedea doar cu ajutorul unui microscop. Iar nanomaterialele sunt omniprezente. Se găsesc chiar în natură, fiind ușor purtate de vânt, de exemplu polenul și nisipul. Dar sunt din ce în ce mai prezente și în viața noastră de zi cu zi, prin intermediul produselor de consum. Din cauza dimensiunilor reduse, ele au uneori un comportament diferit față de aceleași substanțe cu dimensiuni mai mari, ceea ce poate influența riscul lor potențial.

În general, nanomaterialele sunt considerate particule cu dimensiunea cuprinsă între aproximativ 1 și 100 de nanometri (nm). Însă dimensiunea nu este singurul aspect care contează într-un context normativ, ci trebuie să se determine și alte caracteristici înainte ca un anumit material să poată fi considerat „nanomaterial”.

În context juridic, Comisia Europeană a emis o recomandare cu privire la modul de definire a unui nanomaterial numai pe baza dimensiunii particulelor constituente ale materialului, fără a se lua în considerare pericolul sau riscul. Această definiție se aplică materialelor naturale, celor apărute accidental sau fabricate și stă la baza punerii în aplicare a dispozițiilor de reglementare pentru acest grup de materiale. Cu toate acestea, în anumite domenii legislative, factorul determinant al obligațiilor legale în materie de nanomateriale este că acestea pot avea proprietăți diferite față de particulele de dimensiuni mai mari.

Nanomaterialele sunt produse și în natură, de exemplu, în praf sau în cenușa vulcanică. De asemenea, ele pot rezulta în mod involuntar în urma activității umane (de exemplu, eșapamentul autovehiculelor, arderea lumânărilor). În plus, de mulți ani, unele nanomateriale sunt produse de industrie. Cu ajutorul științei, în prezent putem produce și artificial astfel de particule sau materiale, utilizând ingineria la nivel atomic (prin procese „de jos în sus”).

Extindere rapidă

Datorită dimensiunii lor, nanomaterialele pot avea proprietăți chimice, fizice, electrice și mecanice unice, mai pronunțate în comparație cu aceleași materiale fără nanoforme (adesea denumite substanțe în vrac). Aceste proprietăți le-ar putea face deosebit de potrivite pentru numeroase aplicații. De asemenea, același nanomaterial poate avea nanoforme multiple, în funcție de diferențele de dimensiune, de forma particulelor constituente, de modificările suprafețelor sau de tratamentele aplicate suprafețelor.

Nanotehnologia se extinde rapid și numeroase produse de uz zilnic de pe piața europeană conțin nanomateriale. De exemplu, se remarcă dezvoltarea unor produse mai bune și mai eficiente din categoria bateriilor, a acoperirilor de suprafețe, a îmbrăcămintei cu proprietăți antibacteriene, a produselor cosmetice și alimentare.

În plus, nanomaterialele oferă posibilități tehnice și comerciale semnificative. Nanotehnologia a fost identificată de Comisia Europeană ca fiind una dintre tehnologiile generice esențiale. Se preconizează că know-how-ul și competențele de specialitate în acest domeniu vor juca un rol esențial în creșterea economică viitoare în cadrul UE.

Dar extinderea rapidă a utilizării nanomaterialelor, combinată cu proprietățile specifice ale acestora, ridică semne de întrebare cu privire la eventualele lor efecte asupra sănătății și a mediului. În mod clar, este nevoie să se evalueze și să se gestioneze în mod corespunzător toate riscurile potențiale pe care le-ar putea prezenta aceste materiale noi, în special impactul modificării suprafeței acestor particule.