Nanomaterialele din alimente
Nanomaterialele pot fi regăsite în alimentele pe care le consumăm. Ele pot fi utilizate pentru a mări valoarea nutrițională a produselor alimentare sau pentru a diminua cantitatea de aditivi, cum ar fi zaharuri, sare, arome și coloranți, utilizați în componența unui produs.
Unele nanomateriale sunt utilizate de câteva decenii în alimentele pe care le consumăm cu rol de aditiv. Două astfel de exemple sunt dioxidul de titan, menționat adesea sub codul său de aditiv alimentar E171, și dioxidul de siliciu sintetic amorf (SAS) sau E551. SAS este utilizat ca agent de limpezire pentru îndepărtarea particulelor solide suspendate din lichid în băuturi, dar și pentru a împiedica formarea de aglomerări în alimente sub formă de pulbere. În cazul utilizării în aceste scopuri, în urma procesului de producție, o parte din particulele de SAS și dioxid de titan din produsele alimentare vor avea dimensiuni nanoscopice.
Un domeniu aflat în dezvoltare este utilizarea nanomaterialelor în vederea îmbunătățirii preluării și transportului nutrienților și altor substanțe, cum ar fi vitaminele și acizii grași omega-3 din suplimente. Nanomaterialele pot contribui și la dispersia substanțelor care nu au caracter hidrosolubil intrinsec.
În pofida unui număr mare de utilizări interesante, există potențiale motive de îngrijorare corelate cu siguranța consumatorilor. Pentru a asigura protecția consumatorilor, a fost aplicat un cadru legislativ riguros, care prevede că utilizarea nanomaterialelor în alimente trebuie aprobată de autoritățile de reglementare înainte de comercializare și că riscurile potențiale ale acestora trebuie evaluate în profunzime.