Nanomaterialele sunt produse și utilizate de multe industrii europene, inclusiv de cea de producere a substanțelor chimice. Producerea și utilizarea acestor materiale sunt reglementate atât la nivelul UE, cât și prin legislația națională. Angajatorii trebuie să se asigure că lucrătorii dețin atât cunoștințele, cât și echipamentele necesare pentru utilizarea acestor materiale în condiții de siguranță.  

Întrucât nanotehnologia se utilizează în producerea unei game largi de produse și soluții, există posibilitatea ca numeroși lucrători să fie expuși la nanomateriale la locul de muncă. Nanomaterialele sunt adesea produse în sisteme închise, însă expunerea poate avea loc în timpul întreținerii sau manipulării produselor finite.

De asemenea, nanomaterialele sunt utilizate de „industriile din aval”, cum ar fi industria auto, industria produselor cosmetice, industria produselor electronice, industria medicamentelor, tehnologia medicală și fabricarea produselor textile. Atunci când nanomaterialele sunt utilizate ca pigmenți, de exemplu la aplicarea industrială prin pulverizare, expunerea nu poate fi exclusă. Prin urmare, o asemenea utilizare poate fi însoțită de o recomandare privind ventilația sau utilizarea echipamentelor individuale de protecție, de exemplu mănuși. Totuși, este posibil ca aceste măsuri să nu fie suficiente pentru a asigura utilizarea în condiții de siguranță și, prin urmare, există și cerințe legale care stipulează că lucrătorii trebuie să beneficieze de o instruire adecvată pentru a-și putea desfășura activitatea într-un mod sigur.

Utilizarea nanomaterialelor la locul de muncă nu înseamnă că există neapărat un risc sau că riscul nu poate fi ținut sub control.

Riscul este rezultatul combinației dintre pericol și expunere. Proprietățile periculoase ale unui nanomaterial sunt determinate de compoziția sa chimică și de proprietățile sale fizice, cum ar fi dimensiunea, forma și structura cristalină, precum și de efectele sale (eco)toxicologice.

În prezent se suspectează că anumite tipuri de nanomateriale, cum ar fi fibrele rigide și lungi care rămân în plămâni, au potențialul de a cauza fibroză și/sau inflamație. Dimpotrivă, pielea sănătoasă pare să fie relativ rezistentă, inclusiv la particule de dimensiuni nanometrice. În cazul în care nanomaterialele ar putea fi persistente în corp, acest lucru le-ar spori potențialul de a produce efecte dăunătoare.