Toxicitate
Unele substanțe pot fi dăunătoare pentru sănătatea noastră. În mod normal, cu cât o substanță s-a aflat pe piață timp mai îndelungat și cu cât a fost folosită pe scară mai largă, cu atât avem mai multe informații despre toxicitatea sa. Acest lucru nu este însă valabil întotdeauna în cazul nanomaterialelor, a căror utilizare s-a extins rapid în societate. Este important să efectuăm studii asupra nanomaterialelor pentru a afla dacă sunt periculoase și, în caz afirmativ, în ce moduri ne putem proteja sănătatea.
Toxicitatea unei substanțe este studiată prin intermediul unor protocoale de testare validate. În cazul nanomaterialelor, aceste studii se axează în principal pe:
- Efectele acute. Acestea se manifestă ca iritare sau corodare a pielii, ori ca iritare a ochilor, a nasului sau a gâtului. Efectele de acest tip se studiază frecvent aplicându-se un material de testare pe țesuturi umane reconstruite sau pe animale. Unele nanomateriale pot avea și efecte mai grave dacă sunt înghițite sau inhalate sau dacă suntem expuși la ele prin piele. Efectele de natură să pună viața în pericol sunt testate în principal pe animale, însă toxicitatea ridicată poate fi depistată și prin teste pe culturi de celule.
- Efectele alergice. Prin intermediul studiilor de sensibilizare se verifică dacă un nanomaterial poate să cauzeze reacții alergice, de exemplu prin contact cu pielea. Pentru unele dintre aceste efecte au fost concepute deja metode de studiu în care nu se folosesc animale. Nanomaterialele pot cauza și sensibilizarea căilor respiratorii, de exemplu astm. La ora actuală nu există metode de testare pe animale acceptate normativ care să verifice sensibilizarea căilor respiratorii; prin urmare, pentru a confirma că o substanță cauzează acest efect se folosesc date de la oameni care prezintă astfel de simptome.
- Efectele asupra unui organ țintă. Aceste efecte pot avea impact asupra funcționării unui organ specific sau pot cauza modificări în structura țesutului care formează organul respectiv, în cele mai grave cazuri ducând la apariția cancerului. Efectele pot fi și locale – de exemplu, efecte asupra plămânilor în urma inspirării unui nanomaterial. În mod normal, efectele cele mai nocive apar doar după expuneri repetate timp de mai multe săptămâni sau luni. Toxicitatea asupra unui organ țintă se studiază în principal pe șobolani.
- Efectele mutagene. Mutațiile reprezintă modificări ale materialului genetic al celulelor sau al organismelor. Studiile care cercetează dacă un nanomaterial riscă să provoace mutații sunt efectuate frecvent pe celule de cultură. Un nanomaterial care provoacă efecte mutagene prezintă în numeroase cazuri și riscul de a cauza cancer.
- Efectele asupra reproducerii. Aceste efecte se referă la tulburări de fertilitate sau la anomalii în dezvoltarea fătului. În cazul femeilor poate fi vorba de dificultatea de a rămâne gravide, iar în cazul bărbaților – de modificări la nivelul spermatozoizilor. Studiile de toxicitate pentru reproducere și toxicitate pentru dezvoltare se efectuează în continuare pe animale, uneori pe mai multe generații.
În UE este obligatorie evaluarea proprietăților periculoase ale nanomaterialelor și trebuie asigurată utilizarea acestora în condiții de siguranță.
În cazul nanomaterialelor periculoase se pot lua o serie de măsuri normative menite să ne protejeze sănătatea. De exemplu, ar putea fi necesară aplicarea unei clasificări armonizate a gradului lor de pericol la nivelul întregii UE. Acest lucru presupune și includerea de informații despre pericol pe etichetele produselor care conțin astfel de nanomateriale.