Inhalare
Suntem expuși la mulți compuși chimici, inclusiv la nanomateriale, prin aerul pe care îl respirăm. În medie, pe parcursul vieții inhalăm peste 300 de milioane de litri de aer, adică volumul a 120 de bazine de înot olimpice.
Inhalăm nanoparticule în numeroase situații diferite – de exemplu, atunci când folosim cosmetice sau produse aplicate prin pulverizare în interiorul casei, atunci când inhalăm gazele de eșapament ale vehiculelor, precum și din alte surse.
Unele nanoparticule aeropurtate sunt inofensive și nu dăunează plămânilor. Altele, în schimb, pot cauza probleme de sănătate, reacții alergice sau chiar tumori. Un exemplu este dioxidul de titan, care se găsește în produsele de protecție solară și este susceptibil de a provoca cancer în caz de inhalare. Din acest motiv, orice produs care conține această substanță peste o anumită limită trebuie să fie etichetat, astfel încât să prevină oamenii să nu inhaleze produsul.
Este posibil chiar ca diferitele forme ale aceluiași nanomaterial să aibă efecte diferite. De exemplu, inhalarea unor forme de nanotuburi de carbon poate să provoace fibroză și cancer la plămâni, în timp ce alte forme nu au acest efect.
Pentru a afla dacă un nanomaterial poate să provoace efecte acute sau cronice, oamenii de știință efectuează atât studii pe termen scurt, cât și studii pe termen lung. Rezultatele pot contribui la gestionarea eventualelor riscuri pe care le presupun nanomaterialele. De exemplu, pe baza rezultatelor studiilor putem stabili unde ar putea fi necesare echipamente de protecție, astfel încât să nu inhalăm un nanomaterial dăunător.